MEMENTO...

Dumnezeu isi aduna ingerii...
...De multe ori suntem tristi si de fiecare data tristetea, asa cum o percepem in momentul acela, pare singura adevarata...niciodata nu ne gandim ca poate undeva, chiar langa noi , cineva simte tristetea sau durerea inzecita fata de a noastra...
In urma cu 4 ani,pe 15 septembrie,dupa doar 3 luni de la plecarea mamei mele, s-a stins Florina...prietena mea...Luni in sir de tratament n-au avut menirea s-o salveze...si-a plecat...leucemie...

Am stat numai langa ea pana si a dat ultima suflare,incercand sa-i mangai sufletul daca nu-i puteam alina durerea...
De multe ori suntem tristi si tristetea din momentul acela pare singura adevarata...dar ce putem spune unui parinte care isi pierde copilul?nu pot uita SFASIEREA SUFLETULUI MAMEII EI,biat batranica micuta si trecuta de atata munca si atatea lacrimi... Cum poti alina durerea aceasta?! Cum sa o privesti in ochi si sa ii spui ca maine ii va fi bine, ca ,,soarele va rasari si pentru ea'' cand totul a incremenit in eterna durere ce-i va macina sufletul , in ratiunea pe care n-o mai gaseste ca sa poata privi spre ,,maine'' cu speranta...cum sa-i intinzi mana ca sa poata pasi mai departe?!...

Dumnezeu isi aduna ingerii...Dumnezeu sa le odihneasca in pace!...