Ma intreb, cum pot unii sa traiasca o viata intreaga zugravita intr-un triptic? Ce simte barbatul care se plimba dintr-un pat in altul, de la un sarut la celalalt, de la ... o imbratisare la alta? Se poate reseta de fiecare data in functie de personalitatea femeii pe care o imbratiseaza? Si daca greseste? Si daca le incurca? Nu e epuizant?
Gandesc ca are avantaje. Presupun. Desi eu cred in continuare ca iubirile totale intre doua persoane nu pot fi suplinite prin insumarea mai multor iubiri de nuante si forme diferite. Insa imi imaginez ca un barbat dornic de afectiune si deloc extremist in pofte si nevoi, se bucura de cantitate mai mult decat o femeie ale carei placeri pot fi mai repede definite din punct de vedere calitativ. Sunt mai numeroase in randul sexului feminin persoanele care ar milita oricand pentru tot sau pentru nimic, in vreme ce barbatii prefera sa guste putin din tot fara a-si bate prea tare capul in privinta consecintelor. Oare? Eu sper ca nu. Dar ma tem ca da.
Apoi ma intreb, cam la fel de naiv, de ce accepta femeile aceasta situatie. Iar aceasta intrebare din urma imi ramane, de fiecare data, fara raspuns. Pentru ca nu inteleg, va jur, nu inteleg, de ce nu-si doreste fiecare femeie un barbat numai al ei. De ce pofteste la ceva ce nu poate avea cu totul? Suntem masochiste? Nu putem dori un barbat decat daca avem din partea unei alte femei confirmarea viabilitatii sale? De ce e dispusa sa-l imparta? Iar atunci cand il imparte, cum o face? Frateste?
Sau poate ca asemenea lucruri pur si simplu se intampla. Poate ca nimeni nu le calculeaza si aproape nimeni nu le cere. Poate ca nasc frustrari si nefericire. Dar in egala masura pasiune si senzatii greu de zugravit.
Oricum, eu cred ca mai dureros decat a insela cu trupul este tradarea cu inima.
Poate ca ne sunt date, poate ca trebuie traite. Sau ocolite. Sau cine stie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu