tears

In viata,de cand eram mica,nu mi-a fost usor,fiind nevoita sa cresc fara ocrotirea unui parinte plecat prea devreme dintre noi-si niciodata nu aveam bani pentru ceea ce-mi doream,desi mama ,sarmana,facea totul pentru a nu-mi lipsi strictul necesar...si ,recunosc,uneori invidiam persoanele bogate,cu posibilitati meteriale...
Mai tarziu,datorita meseriei mele mi-a fost dat sa intalnesc oameni din toate clasele sociale, bogati sau saraci, frumosi sau urati, barbati si femei, realizati profesional, sau pur si simplu financiar, destepti sau mai putin.
Si sincer,acum,ACUM,cand financiar stau multumitor, ma simt aproape indreptatita sa pot afirma ca banii chiar nu aduc fericirea. Ba dimpotriva, mi-a fost dat sa intalnesc mai multi oameni fericiti in portofelele carora sufla vantul, decat persoane instarite care sa poata afirma cu mana pe inima ca sunt fericiti pe plan personal.
Nu pot sa nu ma intreb cati dintre oamenii bogati din Romania pot afirma ca au tot ce isi doresc. Majoritatea sunt divortati, sau separati de sotii, iar acestea le trec pragul casei numai pentru a participa la sedintele foto in familie pe care, mai apoi, noi le gasim in reviste si le privim cu invidie. Altii, care au totusi casnicii fericite, sunt ingropati in minciuna sau in munca.
In urma cu cativa ani ,eram la o discutie cu un prieten drag, zdravan ancorat in ‘lumea buna’. La masa alaturata niste cunoscuti sarbatoreau aniversarea a cativa anisori impliniti de gemenii familiei. Amicul meu mi-a povestit atunci ca parintii copiilor erau separati inca de pe vremea cand gemenii implineau cateva luni, dar de ochii lumii si de dragul copiilor, participau impreuna la asemenea sindrofii. L-am intrebat, aproape razvratita, daca are vreun prieten a carui viata personala nu este un dezastru, iar el, dupa o scurta pauza de gandire, mi-a marturisit ca ar fi unul, care isi mai insala ocazional sotia, dar in general sunt fericiti.
stiu ca nu se exagereaza in revistel e de scanfdal candse discuta despre viata ...decazuta pe care o duc cei din lumea buna, cei pentru care banii nu reprezinta niciodata un obstacol.
SI mi-am spus ca nu vreau sa ajung niciodata bogata, fiindca atunci cand iti dispare grija zilei de maine si chiar si a lunii urmatoare, incepi sa iti creezi probleme suficient de mari cu care mintea (sau mai rau, sufletul) sa aiba totusi de furca atunci cand se plictiseste. Si atunci, daca nu prinzi patima alcoolului, a drogului ori a amantilor/amantelor, ajungi sa muncesti zi de zi, noapte de noapte, pana cand realizezi ca nu mai sta nimeni si nimic asteptandu-te acasa. Si atunci, muncesti mai mult pentru a-ti lua mintea de la gustul amar al vietii imbelsugate la care ai visat si pentru care ai luptat prea mult. M-am intrebat de multe ori ce s-ar intampla daca as intalni pestisorul auriu sau vreo zana binevoitoare. I-as cere bani, i-as cere dragoste, i-as cere sanatate? Sunt sigura ca oricare dorinta ar fi gresita si as sfarsi pedepsita si transformata intr-o broasca. Fiindca dragostea nu-ti tine de foame, dar banii nu aduc fericirea. Si apoi, chiar daca sanatatea e mai buna intre toate, stiu sigur ca au fost momente in viata mea in care am suferit din dragoste intr-atat cat sa nu-mi mai pese daca traiesc sau nu, daramite daca sunt sanatoasa.
Asadar, am decis ca atunci cand mi se va cere sa-mi pun vreo dorinta, fie in fata vreunui tort cu lumanari, fie din pricina unei gene pe obraz sau chiar si a vreunui pestisor darnic,:) am sa cer sa fiu fericita, lasand modalitatea de a-mi indelini dorinta in seama unei puteri superioare care probabil va reusi sa descifreze mai usor decat mine secretul fericirii.

PUSTIUL DIN NOI...

Traim intr o lume in care limitele par atat de flexibile incat cu greu mai reusesti ss stabilesti unde incepe si unde sfarseste valoarea, cat de toleranti avem nevoie sa fim si ce compromisuri avem de facut. Punem etichete scumpe si vindem nonvaloarea la suprapret. Ne miram de ce ratacim in bezna confuziei cand ne cautam reperele. Nu ne mai ierarhizam prioritatile pentru ca nu ne mai stim valorile. Nu mai stim ce e aceea dreptatea, rabdarea, toleranta, sinceritatea, corectitudinea, loialitatea, compasiunea, iubirea. Alergam dupa castiguri facile si ne impacam conştiinta spunandu ne ca e doar un compromis si nici nu suntem singurii care il facem. Asa ne uitam valorile, ne construim filozofii de viata iluzorii si ne pierdem coloana vertebrala riscand astfel sa traim conflicte dureroase cu noi, cu cei de langa noi,cu si ne miram ca nu mai intelegem viata. Un om ce nu poate sta drept nu si poate pastra echilibrul si mai devreme sau mai tarziu se va prabusi. Nu va mai sti in ce sa creada, va uita ce e aceea speranta, nu isi va mai gasi sensul, isi va pierde ratiunea de a fi si va aluneca spre disperare. Iata pericolul pe care il negam sperand ca va disparea. Nu putem trai fara reperele pe care cu migala o viata intreaga le construim si le reconstruim ordonandu ne valorile pentru a sti care sunt limitele noastre. Din acestea ne tesem filozofia noastra de viata ce cuprinde convingerile dupa care ne decidem alegerile, sanatatea, viata si locul nostru in lume. Uitam cu usurinta din pacate asta si ne trezim adesea singuri si tristi, mintindu i pe ceilalti, viata si pe noi ca putem face compromisul de a trai departe de valori. Nu de mult mi s a spus:vorbesti despre viata dar n o traiesti,vorbesti despre iubire,dar nu iubesti,vorbesti despre moarte,dar n ai murit...asta cu compromisul nu e pe lista ,acum vorbesc din experienta...facem compromisuri sperand intr un mai bine care nu va fi nicicand ...si asa ,se intampla de multe ori sa uitam sa ne ridicam ochii spre cer si trec zile fara sa stim ce culoare a avut sau daca a fost acoperit de nori. Uitam sa privim in jur cu curiozitate si sa descoperim ca viata nu si a pierdut din culoare asa cum credeam, ci nu o mai putem vedea noi. Uitam sa ne bucuram de fiecare zi data de la Dumnezeu si ne trezim oameni mari cu suflete goale. Nu mai stim cu ce sa le umplem.Dar mai putem oare?? In locul trairii simple a prezentului, cautam sa umplem golul strangand tot mai mult. Prapastia din noi se adanceste. Inlocuim vidul de dragoste cu prietenii false si uitam sa mai iubim. Nu mai gasim motive de fericire si cautam placerea in sex, in bani, putere si prestigiu. Nu mai stim sa traim pur si simplu cu pasiune viata si cautam un motiv pentru orice. Iar golul din noi se adanceste pe zi ce trece si nu stim de ce ne simţim apatici, tristi si nemultumiti. Am uitat undeva pe drum ce ne umplea sufletele ,pentru ca au existat si astfel de vremuri. Copii fiind bucuria ne inunda sufletele, stiam sa zambim pentru orice, nu aveam alte ambitii decat sa traim simplu fiecare zi din plin. Atunci vedeam norii pufosi si ne imaginam lumi fantastice,vedeam Luna si n fiecare seara ii schimbam infatisarea,gandindu ne cat de minunat ar fi sa calatorim spre ea, auzeam cantecul pasarilor si radeam cu pofta. Nu aveam obiective si orgolii,nu traiam pentru ceva ci faceam ceva din orice traiam. Unde am uitat acele suflete pline de sensibilitate si emotie vie? Sau de ce etichetam vreu suflet care stie emotia inca, drept ciudat ,complicat? De ce nu mai stim sa traim simplu cu bucuria de a fi, privind viata ca si cand acum o descoperim pentru prima data? Stim sa facem asta doar ca ne am indepartat de acea parte din noi. O putem regasi daca ne dam seama de goliciunea rece si trista care ne a pus stapanire pe suflete...