"... intrebarea pe care i-a pus-o Diogene lui Alexandru. "Unde te duci? - fiindca am auzit armate trecand pe langa mine, zi si noapte, mii de soldati. Unde te duci?"
Alexandru a zis: Vreau sa cuceresc lumea."
Diogene a spus: "Asta e bine. Ce-o sa faci dupa aia?"
Nimeni nu-l mai intrebase asta. Pentru un moment a fost tacere.
Alexandru a spus:"Dup-aia o sa ma relaxez."
Diogene a spus:" Trebuie sa fii prost, fiindca eu ma relaxez deja, fara sa fi cucerit lumea. Daca vrei sa te relaxezi dupa aia, de ce sa iti mai bati capul? De ce sa nu te relaxezi acum? Malul asta de rau e destul de mare - putem sa il impartim amandoi. Arunca-ti hainele si intinde-te. Si putem sa impartim chiar si lampa."
Alexandru a zis:"Logic, ai dreptate." El intelegea logica, fiindca ii fusese elev lui Aristotel, parintele logicii occidentale.
El a spus:"Pot intelege logica. Pare o prostie ca, dupa atata efort de a ucide si masacra, dupa toate astea - doar sa te relaxezi. De ce sa nu ma relaxez acum? Dar am mers prea departe. E doar o chestiune de cateva luni si voi incheia cucerirea lumii. Altfel, chiar relaxandu-ma langa tine voi continua sa imi amintesc ca mai erau doar cateva luni. Nu voi mai fi capabil sa ma relaxez. Ma pot relaxa doar dupa ce cuceresc lumea."
Diogene a spus: "Fa cum vrei. Eram gata chiar sa impart malul raului. Eram gata sa impart chiar si lampa, unica mea posesie."
Noi,noi,care nu mai avem timp de concediu,timp de week-end,timp de bucurie cu noi,timp de flori,de plimbare ,de aer,de carte...ce vom face dupa?...trece viata pe langa noi,care alergam,mereu si mereu dupa lucruri efemere...
joi, 12 noiembrie 2009
sâmbătă, 7 noiembrie 2009
filozofie de seara...
partea I
Daca omul a stat degeaba...inseamna ca asa i-a placut sa traiasca....Daca asa i-a placut sa traiasca inseamna ca s-a zbatut sa traiasca cum a vrut...Daca s-a zbatut sa traiasca cum a vrut inseama ca ....omul nu a stat degeaba...
partea aIIa
Daca omul a STAT degeaba... insemna nimic nu a reusit sa-i trezeaza interesul... Daca nimic nu i-a trezit interesul inseamna ca e un om pretentios... Daca e un om pretentios inseamna ca e greu de multumit.... Daca e greu de multumit insemna ca sunt inutile incercarile oricui de a-i face pe plac... Daca nimic nu-i face placere inseamna ca viata sa e trista.... Daca viata sa e trista inseamna ca a TRAIT degeaba...
Daca omul a stat degeaba...inseamna ca asa i-a placut sa traiasca....Daca asa i-a placut sa traiasca inseamna ca s-a zbatut sa traiasca cum a vrut...Daca s-a zbatut sa traiasca cum a vrut inseama ca ....omul nu a stat degeaba...
partea aIIa
Daca omul a STAT degeaba... insemna nimic nu a reusit sa-i trezeaza interesul... Daca nimic nu i-a trezit interesul inseamna ca e un om pretentios... Daca e un om pretentios inseamna ca e greu de multumit.... Daca e greu de multumit insemna ca sunt inutile incercarile oricui de a-i face pe plac... Daca nimic nu-i face placere inseamna ca viata sa e trista.... Daca viata sa e trista inseamna ca a TRAIT degeaba...
vineri, 6 noiembrie 2009
cumparati second hand!
Da, voi face ce trebuia sa fac de la bun început. Imi voi deschide un magazin online cu ceea ce cauta toată lumea. Si ce cauta toata lumea? Bucurii. Mda, aici chiar as avea succes. De furnizori nu imi fac probleme, caci voi vinde propriile mele bucurii. Bucurii de care am avut eu parte. Voi vinde bucurii la second-hand. Ce poate fi mai profitabil de atat? Hmm. Nimic. Concurenta? Hmm, nu exista. Potentialii clienti? Toata lumea indiferent de varsta sau situatie materiala.Chiar si barbosii. Voi avea bucurii pentru toti. Pretul? Depinde de calitate. Cu cat bucuria dureaza mai mult cu atat va fi mai scumpa. Exista unele bucurii trecatoare, unele bucurii care dureaza un timp considerabil, suficient pentru a-ti umple sufletul de incantare si a ti le aminti cu placere, unele bucurii de care te plictisesti imediat si altele pe care le păstrezi în suflet mult timp. Există şi bucurii eterne care sunt nepretuite.Exact cum imi spunea un prietendespre persoanele din viata noastra-unele vin pentru o zi,altele pentru un sezon iar altele sunt langa tine toata viata.. Astea nu se pot cumpăra cu toti banii din lume. Nici macar eu nu am în stoc.(nici bucurii si nici persoane:P) Dar exista si poate candva voi ajunge sa le pun si la vanzare. Plata? In avans ca sa nu ma pacalesc. Garantia? Depinde de produs. De la o luna pana la cativa ani. Chiar daca nu pot pune la dispozitie bucuria eterna, cel mai bun produs dintre toate cate exista, voi face un prototip experimental de magazin online pe blog. Puteţi comanda bucuria dorita trimitand un e-mail. Nu va ingramaditi. Stocul este nelimitat.
duminică, 1 noiembrie 2009
DESTIN...
Cand ma apuc de scris, alunec fara sa vreau intr-o anumita maniera stilistica si chiar daca sunt convinsa ca scriu numai pentru mine, tot adopt o anumita poza, iar gandurile mele refuza sa se astearna pe hartie asa cum sunt prin bratul, degete si penita stiloului cu care scriu si s-ar putea spune ca nu capul dirijeaza stiloul, ci invers.
Cateodata ma las dusa de viata si, desi stiu cat valoreaza ea, ma abandonez pe de-a intregul si atunci nu mai are pentru mine nici o insemnatate intrebarea: ”To be or not to be?”
Doua ganduri nu m-au parasit niciodata: acela de a-mi imbogati mintea si sufletul si, gandul ca suntem trecatori in lume. ”Memento mori” nu este un adagio al tristetii, nici al resemnarii, ci un semnal de alarma care vrea sa ne tina intr-o permanenta stare de veghe - zicand: ”Baga de seama ce faci cu viata ta, ca nu e vesnica!” Ne facem iluzii ca suntem stapani pe el, insa el si viata ne stapanesc.
Nu scriu vorbe goale, ci incerc sa-mi analizez vechi intamplari acum. Cateodata ma simt atat de singura! Contactul cu unii ma face nelinistita si ma simt inutila pentru ei. Mi-e dor de ceea ce nu am facut si cateodata sunt invidioasa pe ce au realizat altii. O clipa, o secunda, de multe ori, sufletul omului tine ascuns in el mai mult decat intamplari din ani, puse cap la cap. Au fost zile cand m-am simtit batuta de Dumnezeu si cu sufletul zdreanta. As vrea sa ma scutur de trecut, ca atunci cand pamantul se scutura de cutremur. Tot trecutul da navala asupra mea.Explicam copilului ce inseamna trecutul,pe intelesul unui copil de 6 ani El este o incapere din prezent in care intram mai rar. Nu avem decat sa deschidem o usa. Atat, si suntem in trecut, iar usa asta se deschide foarte des. Prezentul este ca o casa goală. Navaleste trecutul prin toate usile, si ce e mai rau, este ca el nu poate fi schimbat. Candva, de mult… cineva mi-a pictat un tablou in care purtam o cununa de flori si intitulase tabloul, ”Vis de domnisoara”. Aveam cincisprezece ani pe atunci. Au trecut peste mine vesnicii albastre si reci de rautate si uitare, dar am supravietuit. M-au nins zapezi ce pe altii i-ar fi ingropat, dar nu m-au biruit.
M-au bantuit doruri ce pe altii i-ar fi secatuit, am fost mintita si inselata cat pentru zece vieti si tot pentru atatea vieti am varsat lacrimi
Au trecut peste mine furtuni ce ar fi putut sa-mi sparga carapacea sufletului, dar m-am incapatanat sa traiesc si am visat chiar si atunci cand sufletu-mi ingenuncheat cerea indurare, mila si izbavire de atata durere. Si totusi, daca as mai vedea o data tabloul ce mi-a fost dedicat in tinerete, as ruga pictorul sa stearga cununa de flori si sa puna in locul ei o coroana de spini… Stiu ca fiecare are crucea lui de dus… A unuia este mai usoara, a altuia este mai grea!… Dar omul e tare ca fierul. Asa-i viata! Cand zici ca o iubesti din toata inima, atunci iti trage o palma.
O alta parte din durerile timpului este si frica de saracie, care incearca sa infiga coltii cateodată in sufletul nostru, sau indiferenta celor din jur. Si nu in ultimul rand - lipsa iubirii. Conteaza foarte mult cum judecam paharul pe jumatate umplut: e plin sau e gol? Am muncit atatia ani, sacrificand orice distractie ”inutila”, pentru ca, prin munca mea sa fac ceva folositor. Si am primit uneori umilinta de dinainte si mai ales de dupa. Am votat pentru o viata mai buna, dar ce mare dezamagire!
Nu, numai banii nu ne mai ajung, nici timpul nu ne mai permite sa facem tot ceea ce am vrea. Nu-l mai avem pentru regasirea senina cu cei ai casei, pentru a ne mangaia copii, pentru a merge la medic, sau… de ce nu, la teatru. Nu ne mai ajunge timpul sa mai trecem pe la parinti, sau pe la casa lor de veci, de mult timp fara o floare, sau fara o lumanare, sa ne odihnim sufletul in linistea naturii, sa mai cumparam o carte, sa cautam onest izvorul unui ban care ne lipseste.
Nu mai stim sa ascultam pe cel de langa noi, sa daruim iubire, sa asteptam si sa ne daruim. De multe ori nu ne mai stapanim clipa apriga, instinctul orb, sau gestul bezmetic, ori vorba aruncata la intamplare precum o piatra. Nu mai stim sa intelegem pe cel de langa noi, sau sa ne facem intelesi. Astazi, prea multi oameni nu-si mai tin cuvantul dat. Nu mai avem nici prieteni adevarati cu care sa ne-ntalnim si sa stam de vorba, sau chiar cu noi insine nu mai avem timp sa vorbim, intrebandu-ne si raspunzandu-ne, certandu-ne si impacandu-ne sub lumina gandului cel bun, cautandu-ne identitatea in oglinda lui ”azi” si prefigurand-o in cea a lui ”maine”.
Inainte aveam o multime de prieteni, acum ei nu mai exista. Unii lupta cu saracia, altii nu mai stiu ce sa faca cu banii. Iar cei mai multi sunt ocupati pentru o amarata de paine. Ajungem acasa destul de obositi de la serviciu, coplesiti de greutatile vietii si nu ne mai arde sa ne uitam la televizor, unde avem o suta de canale. Si nici timp de vizite nu mai avem - nici nu ne mai arde. Ne multumim cu o telenovela si astfel uitam de prieteni.
”Trebuie sa lupti! Mereu sa lupti si sa invingi!” - imi spunea mama. Inaltandu-ma deasupra labirintului in care toata viata mi-am cautat fericirea, mi s-au taiat aripile chiar atunci cand credeam mai mult ca sunt stapana pe culmi, dar m-am prabusit, trezindu-ma un om slab si fricos.
Amintirile din trecut vin cu bolovani de lacrimi si imi tin treaza constiinta unui trecut care sunt sigura ca nu va strabate bariera unui viitor care nu promite. Viata curge parca mai repede ca altadata, chiar daca adeseori bucuriile nu stau cu noi decat o secunda, in timp ce trec peste noi ani multi de durere si suferinta! Cei mai frumosi ani ai mei s-au scurs necontrolat, ca apa intr-un pamant uscat si lacom. Ce bine ar fi sa ma prefac intr-o lacrima si-n ea sa-si oprească soarele razele lui, si sa dispar ca roua, dimineata! Pornim pe drumul care ne-a fost ursit de la nastere si fara sa vrem, il urmam pană la capat. Uneori mai pacalim un destin. Sau avem impresia ca-l pacalim atunci cand el se joaca cu noi… Intr-un imaginar talger al suferintei am pus mai mult decat poate duce un om, iar pe celalalt , ca-ntr-un echilibru, voi pune multe sperante si toata dragostea din suflet.
Cateodata ma las dusa de viata si, desi stiu cat valoreaza ea, ma abandonez pe de-a intregul si atunci nu mai are pentru mine nici o insemnatate intrebarea: ”To be or not to be?”
Doua ganduri nu m-au parasit niciodata: acela de a-mi imbogati mintea si sufletul si, gandul ca suntem trecatori in lume. ”Memento mori” nu este un adagio al tristetii, nici al resemnarii, ci un semnal de alarma care vrea sa ne tina intr-o permanenta stare de veghe - zicand: ”Baga de seama ce faci cu viata ta, ca nu e vesnica!” Ne facem iluzii ca suntem stapani pe el, insa el si viata ne stapanesc.
Nu scriu vorbe goale, ci incerc sa-mi analizez vechi intamplari acum. Cateodata ma simt atat de singura! Contactul cu unii ma face nelinistita si ma simt inutila pentru ei. Mi-e dor de ceea ce nu am facut si cateodata sunt invidioasa pe ce au realizat altii. O clipa, o secunda, de multe ori, sufletul omului tine ascuns in el mai mult decat intamplari din ani, puse cap la cap. Au fost zile cand m-am simtit batuta de Dumnezeu si cu sufletul zdreanta. As vrea sa ma scutur de trecut, ca atunci cand pamantul se scutura de cutremur. Tot trecutul da navala asupra mea.Explicam copilului ce inseamna trecutul,pe intelesul unui copil de 6 ani El este o incapere din prezent in care intram mai rar. Nu avem decat sa deschidem o usa. Atat, si suntem in trecut, iar usa asta se deschide foarte des. Prezentul este ca o casa goală. Navaleste trecutul prin toate usile, si ce e mai rau, este ca el nu poate fi schimbat. Candva, de mult… cineva mi-a pictat un tablou in care purtam o cununa de flori si intitulase tabloul, ”Vis de domnisoara”. Aveam cincisprezece ani pe atunci. Au trecut peste mine vesnicii albastre si reci de rautate si uitare, dar am supravietuit. M-au nins zapezi ce pe altii i-ar fi ingropat, dar nu m-au biruit.
M-au bantuit doruri ce pe altii i-ar fi secatuit, am fost mintita si inselata cat pentru zece vieti si tot pentru atatea vieti am varsat lacrimi
Au trecut peste mine furtuni ce ar fi putut sa-mi sparga carapacea sufletului, dar m-am incapatanat sa traiesc si am visat chiar si atunci cand sufletu-mi ingenuncheat cerea indurare, mila si izbavire de atata durere. Si totusi, daca as mai vedea o data tabloul ce mi-a fost dedicat in tinerete, as ruga pictorul sa stearga cununa de flori si sa puna in locul ei o coroana de spini… Stiu ca fiecare are crucea lui de dus… A unuia este mai usoara, a altuia este mai grea!… Dar omul e tare ca fierul. Asa-i viata! Cand zici ca o iubesti din toata inima, atunci iti trage o palma.
O alta parte din durerile timpului este si frica de saracie, care incearca sa infiga coltii cateodată in sufletul nostru, sau indiferenta celor din jur. Si nu in ultimul rand - lipsa iubirii. Conteaza foarte mult cum judecam paharul pe jumatate umplut: e plin sau e gol? Am muncit atatia ani, sacrificand orice distractie ”inutila”, pentru ca, prin munca mea sa fac ceva folositor. Si am primit uneori umilinta de dinainte si mai ales de dupa. Am votat pentru o viata mai buna, dar ce mare dezamagire!
Nu, numai banii nu ne mai ajung, nici timpul nu ne mai permite sa facem tot ceea ce am vrea. Nu-l mai avem pentru regasirea senina cu cei ai casei, pentru a ne mangaia copii, pentru a merge la medic, sau… de ce nu, la teatru. Nu ne mai ajunge timpul sa mai trecem pe la parinti, sau pe la casa lor de veci, de mult timp fara o floare, sau fara o lumanare, sa ne odihnim sufletul in linistea naturii, sa mai cumparam o carte, sa cautam onest izvorul unui ban care ne lipseste.
Nu mai stim sa ascultam pe cel de langa noi, sa daruim iubire, sa asteptam si sa ne daruim. De multe ori nu ne mai stapanim clipa apriga, instinctul orb, sau gestul bezmetic, ori vorba aruncata la intamplare precum o piatra. Nu mai stim sa intelegem pe cel de langa noi, sau sa ne facem intelesi. Astazi, prea multi oameni nu-si mai tin cuvantul dat. Nu mai avem nici prieteni adevarati cu care sa ne-ntalnim si sa stam de vorba, sau chiar cu noi insine nu mai avem timp sa vorbim, intrebandu-ne si raspunzandu-ne, certandu-ne si impacandu-ne sub lumina gandului cel bun, cautandu-ne identitatea in oglinda lui ”azi” si prefigurand-o in cea a lui ”maine”.
Inainte aveam o multime de prieteni, acum ei nu mai exista. Unii lupta cu saracia, altii nu mai stiu ce sa faca cu banii. Iar cei mai multi sunt ocupati pentru o amarata de paine. Ajungem acasa destul de obositi de la serviciu, coplesiti de greutatile vietii si nu ne mai arde sa ne uitam la televizor, unde avem o suta de canale. Si nici timp de vizite nu mai avem - nici nu ne mai arde. Ne multumim cu o telenovela si astfel uitam de prieteni.
”Trebuie sa lupti! Mereu sa lupti si sa invingi!” - imi spunea mama. Inaltandu-ma deasupra labirintului in care toata viata mi-am cautat fericirea, mi s-au taiat aripile chiar atunci cand credeam mai mult ca sunt stapana pe culmi, dar m-am prabusit, trezindu-ma un om slab si fricos.
Amintirile din trecut vin cu bolovani de lacrimi si imi tin treaza constiinta unui trecut care sunt sigura ca nu va strabate bariera unui viitor care nu promite. Viata curge parca mai repede ca altadata, chiar daca adeseori bucuriile nu stau cu noi decat o secunda, in timp ce trec peste noi ani multi de durere si suferinta! Cei mai frumosi ani ai mei s-au scurs necontrolat, ca apa intr-un pamant uscat si lacom. Ce bine ar fi sa ma prefac intr-o lacrima si-n ea sa-si oprească soarele razele lui, si sa dispar ca roua, dimineata! Pornim pe drumul care ne-a fost ursit de la nastere si fara sa vrem, il urmam pană la capat. Uneori mai pacalim un destin. Sau avem impresia ca-l pacalim atunci cand el se joaca cu noi… Intr-un imaginar talger al suferintei am pus mai mult decat poate duce un om, iar pe celalalt , ca-ntr-un echilibru, voi pune multe sperante si toata dragostea din suflet.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)