Chiar daca in seara asta am fost acuzata ca traiesc intr-o lume de vise,si ... am surprins in exprimare un mare repros in sensul asta,cu toate ca nu sunt rupta de realitate,o vad ,o simt ,o stiu ,dureros de exact...E rau? Nu ,nu cred,in ultima instanta este lumea in care te refugiezi pentru a nu fi lovit de semenii tai cei ...incredibil de realisti...continui sa visez___o lume mai buna,mai curata,si de ce nu,mai apropiata de timpul ei de inceput,atunci cand noi,oamenii,ganditorii si faptuitorii celor zamislite de mintea noastra,nu aveam fetele contorsionate de invidie ,de ura,de avaritie,de renegare a propriilor principii...
Cand imi doresc ceva anume, imi doresc cu atat de multa ardoare incat n-am somn, nici pofta, nu simt gust, nici placere. Traiesc incredintata ca daca visul nu mi se va indeplini, atunci intreaga viata imi va deveni intunecata si fada.
Am trait, pana de curand, intr-o continua asteptare a indeplinirii visurilor. Am visat zilnic si necontenit la ziua de maine sperand ca astfel voi fi un strop mai aproape de ceea ce imi doresc… si, intr-un final, exact acolo unde imi doresc, intr-o fericire deplina si nemarginita.
Sunt un om foarte norocos, intr-atat de norocos, incat pot afirma cu mana pe inima ca, pana la aceasta varsta, mi-am indeplinit fiecare vis pe care mi l-am croit vreodata. Sunt dorinte schitate in fiecare miez de noapte al copilariei, definitivate ani de-a randul in nopti in care, din pricina entuziasmului, n-am reusit sa lipesc genele pana cand nu am stabilit ultimul detaliu al planului meu sau cand primele raze ale diminetii mi-au strigat trezirea.
Prin conjuncturi miraculoase pe care imaginatia mea nu a indraznit nici sa le gandeasca, mi-am vazut indeplinite toate visurile copilariei. La inceput, realitatea a parut exact asa cum o sperasem: fara cusur. Mai apoi itele incurcate ale vietii mi-au dovedit ca nimic nu-ti este daruit gratuit, fara a ti se cere ceva in schimb, sau fara a ti se oferi o dura lectie de viata.
In urma cu cateva nopti n-am putut adormi. Nu mai gaseam nimic la care sa pot visa. E drept, niciodata n-am pretins prea mult. In vreme ce altii isi doreau sa cucereasca pamantul intreg sau sa atinga vreo culme virgina a succesului, eu am visat intotdeauna (intr-un mod matur imi place sa cred) la o fericire mediocra. Imi doresc putin din fiecare, ceea ce oricum imi pare deja foarte mult.
N-am vizitat tot ce mi-as fi dorit sa vizitez, n-am cumparat tot ce mi-as fi dorit sa cumpar. Dar imi par maruntisuri in absenta carora pot trai fara regret. Am nevoie de un vis. Un nou si mare vis. Unul cu care sa adorm in gand. Unul care sa ma trezeasca in zori de zi si sa ma impinga la planuri si la lucru pentru a-l indeplini. Sunt sigura ca in curand il voi gasi. Fiindca fara vise, viata imi pare fara rost: un om fara vise este un om fara pofta de viata. Un om fara speranta. Fara motivatie. Si atunci nu pot decat sa indemn la visare, la croirea cat mai multor visuri care sa va mentina vie dorinta de viata. Fiindca drumul care fericire, este mai frumos decat atingerea visului in sine.
PS Am ras extrem de amuzata de ideea de a cumpara un vis pe bani; chiar, ati investi intr-un astfel de vis? Si intrebarea mea e sincera, fara urma de malitie. Ati cumpara visul cuiva care are stringenta nevoie de bani pe bani? Si la ce valoare?
Am putea deschide oare o bursa a viselor neimplinite sau uitate, prafuite intr-un colt al sufletului pe care nu l-am mai vizitat de mult tocmai de teama de a nu intalni eventual frustrarea sau alt sentiment? Stiu ca astfel de locuri necesita o curatenie trainica sa poti merge mai departe, insa nu crezi ca fiecare avem cate un sipet colbuit, pitit in podul nostru cu vise?!...Ei, ce ziceti? Asa s-ar rezolva setea de vise care ne macina, pe de o parte si pe de alta parte am putea aplica principiul bunului samaritean.
Cand imi doresc ceva anume, imi doresc cu atat de multa ardoare incat n-am somn, nici pofta, nu simt gust, nici placere. Traiesc incredintata ca daca visul nu mi se va indeplini, atunci intreaga viata imi va deveni intunecata si fada.
Am trait, pana de curand, intr-o continua asteptare a indeplinirii visurilor. Am visat zilnic si necontenit la ziua de maine sperand ca astfel voi fi un strop mai aproape de ceea ce imi doresc… si, intr-un final, exact acolo unde imi doresc, intr-o fericire deplina si nemarginita.
Sunt un om foarte norocos, intr-atat de norocos, incat pot afirma cu mana pe inima ca, pana la aceasta varsta, mi-am indeplinit fiecare vis pe care mi l-am croit vreodata. Sunt dorinte schitate in fiecare miez de noapte al copilariei, definitivate ani de-a randul in nopti in care, din pricina entuziasmului, n-am reusit sa lipesc genele pana cand nu am stabilit ultimul detaliu al planului meu sau cand primele raze ale diminetii mi-au strigat trezirea.
Prin conjuncturi miraculoase pe care imaginatia mea nu a indraznit nici sa le gandeasca, mi-am vazut indeplinite toate visurile copilariei. La inceput, realitatea a parut exact asa cum o sperasem: fara cusur. Mai apoi itele incurcate ale vietii mi-au dovedit ca nimic nu-ti este daruit gratuit, fara a ti se cere ceva in schimb, sau fara a ti se oferi o dura lectie de viata.
In urma cu cateva nopti n-am putut adormi. Nu mai gaseam nimic la care sa pot visa. E drept, niciodata n-am pretins prea mult. In vreme ce altii isi doreau sa cucereasca pamantul intreg sau sa atinga vreo culme virgina a succesului, eu am visat intotdeauna (intr-un mod matur imi place sa cred) la o fericire mediocra. Imi doresc putin din fiecare, ceea ce oricum imi pare deja foarte mult.
N-am vizitat tot ce mi-as fi dorit sa vizitez, n-am cumparat tot ce mi-as fi dorit sa cumpar. Dar imi par maruntisuri in absenta carora pot trai fara regret. Am nevoie de un vis. Un nou si mare vis. Unul cu care sa adorm in gand. Unul care sa ma trezeasca in zori de zi si sa ma impinga la planuri si la lucru pentru a-l indeplini. Sunt sigura ca in curand il voi gasi. Fiindca fara vise, viata imi pare fara rost: un om fara vise este un om fara pofta de viata. Un om fara speranta. Fara motivatie. Si atunci nu pot decat sa indemn la visare, la croirea cat mai multor visuri care sa va mentina vie dorinta de viata. Fiindca drumul care fericire, este mai frumos decat atingerea visului in sine.
PS Am ras extrem de amuzata de ideea de a cumpara un vis pe bani; chiar, ati investi intr-un astfel de vis? Si intrebarea mea e sincera, fara urma de malitie. Ati cumpara visul cuiva care are stringenta nevoie de bani pe bani? Si la ce valoare?
Am putea deschide oare o bursa a viselor neimplinite sau uitate, prafuite intr-un colt al sufletului pe care nu l-am mai vizitat de mult tocmai de teama de a nu intalni eventual frustrarea sau alt sentiment? Stiu ca astfel de locuri necesita o curatenie trainica sa poti merge mai departe, insa nu crezi ca fiecare avem cate un sipet colbuit, pitit in podul nostru cu vise?!...Ei, ce ziceti? Asa s-ar rezolva setea de vise care ne macina, pe de o parte si pe de alta parte am putea aplica principiul bunului samaritean.
Un vis as darui gratuit persoanei care m-a acuzat ca traiesc in lumea viselor...si ma intreb...a visat vreodata?... a simtit cum se respira in lumea viselor?:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu