A fost in una dintre zilele acestea o intrebare al carei raspuns m-a amuzat dar si intristat putin. Intrebarea cu pricina este Ce faceti cand va suparati? Raspunsul este pe cat de scurt pe atat de graitor Tac.(Sau plang)
Da, eu cand ma supar tac. Ma retrag in mine rapid ca o broscuta testoasa ce a simtit pericolul si ma ferec in interiorul sinelui meu, intrand in incapacitate de comunicare. In fata pericolului ma fac mica mica, cum ar fi un soricel si nu mai zic nimic. M-am tot gandit de ce se intampla asa, iar raspunsul a venit de la sine, caci asa se intampla cand eram mica in jurul meu.
Cand eram mititica, cei din jur dupa ce se certau, intrau intr-o stare de ignorare reciproca, ce implica sa treaca zile in sir fara a-si vorbi, ceea ce insemna ca nu se mai vorbea in casa si daca nu vorbeau oamenii mari evident ca nu vorbeau nici oamenii mici.
Iar oamenii mici, cand au devenit oameni mari, au dus mai departe cu ei, obiceiul de a se inchide intre ziduri de tacere si lipsa de reactie atunci cand ceva ii deranjeaza. Numai ca, asa cum aveau sa descopere, nu toti oamenii fac asa, unor oameni atunci cand descopera ceva ce nu este exact cum isi doresc, le place sa spuna acest lucru, sa il verbalizeze, astfel contribuind la eliberarea situatiei si gasirea unei solutii sau cai de compromis.
Tacerea, desi pozitiva caci nu instiga la conflict, este totusi negativa prin eludarea unui deznodamant, prin inghetarea situatiei intr-o anumita pozitie din care nu poate inainta.
Pas cu pas, am invatat, ca atunci cand am ceva de spus, a-l spune este o alternativa foarte potrivita, si totusi cel mai adesea primul meu instinct este sa ma inchid intr-o tacere crunta ce ma separa si ma ajuta sa evit o confruntare.
Sunt convinsa ca, atunci cand cei din jurul meu faceau acest lucru cand eram mica, nu aveau nici cea mai mica idee ca eu voi copia acest obicei si il voi purta cu mine in viata, de aceea ma gandesc ca atunci cand avem copii este foarte important in ce modalitati actionam in preajma lor. Este surprinzator ce comportamente copiaza copii si cum acestea le afecteaza, pozitiv sau negativ, parcursul vietii.
Poate ar trebui sa nu uitam niciodata ce simteam cand eram copii, poate ar trebui sa ne reamintim aceste lucruri constant atunci cand avem copii, poate ar trebui sa le aratam respectul ce li se cuvine copiilor nostri.
Da, eu cand ma supar tac. Ma retrag in mine rapid ca o broscuta testoasa ce a simtit pericolul si ma ferec in interiorul sinelui meu, intrand in incapacitate de comunicare. In fata pericolului ma fac mica mica, cum ar fi un soricel si nu mai zic nimic. M-am tot gandit de ce se intampla asa, iar raspunsul a venit de la sine, caci asa se intampla cand eram mica in jurul meu.
Cand eram mititica, cei din jur dupa ce se certau, intrau intr-o stare de ignorare reciproca, ce implica sa treaca zile in sir fara a-si vorbi, ceea ce insemna ca nu se mai vorbea in casa si daca nu vorbeau oamenii mari evident ca nu vorbeau nici oamenii mici.
Iar oamenii mici, cand au devenit oameni mari, au dus mai departe cu ei, obiceiul de a se inchide intre ziduri de tacere si lipsa de reactie atunci cand ceva ii deranjeaza. Numai ca, asa cum aveau sa descopere, nu toti oamenii fac asa, unor oameni atunci cand descopera ceva ce nu este exact cum isi doresc, le place sa spuna acest lucru, sa il verbalizeze, astfel contribuind la eliberarea situatiei si gasirea unei solutii sau cai de compromis.
Tacerea, desi pozitiva caci nu instiga la conflict, este totusi negativa prin eludarea unui deznodamant, prin inghetarea situatiei intr-o anumita pozitie din care nu poate inainta.
Pas cu pas, am invatat, ca atunci cand am ceva de spus, a-l spune este o alternativa foarte potrivita, si totusi cel mai adesea primul meu instinct este sa ma inchid intr-o tacere crunta ce ma separa si ma ajuta sa evit o confruntare.
Sunt convinsa ca, atunci cand cei din jurul meu faceau acest lucru cand eram mica, nu aveau nici cea mai mica idee ca eu voi copia acest obicei si il voi purta cu mine in viata, de aceea ma gandesc ca atunci cand avem copii este foarte important in ce modalitati actionam in preajma lor. Este surprinzator ce comportamente copiaza copii si cum acestea le afecteaza, pozitiv sau negativ, parcursul vietii.
Poate ar trebui sa nu uitam niciodata ce simteam cand eram copii, poate ar trebui sa ne reamintim aceste lucruri constant atunci cand avem copii, poate ar trebui sa le aratam respectul ce li se cuvine copiilor nostri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu